Aveam 10 ani şi 7 luni când ne-am întâlnit.
Avea capul mic precum un măr mai mare şi era urâțică tare. Aşa mi s-a părut atunci.
Mamei i-a fost frică să mi-o lase-n grijă, se gândea că-i pun perna pe față.
O mai pişcam uneori ca s-o aud cum plânge. Mă distra felul în care-şi răsfrângea buza de jos şi cum îi dădeau lacrimile într-o secundă.
Mai încolo o adormeam pe picioare, pe-o pernă. Adormeam şi eu.
Vara o luam cu mine la fotbal. Îi pusesem un placaj în căruțul de butelie, iar ea stătea pe ciuci şi se ținea cu mânuțele grase în stânga şi dreapta. Pe la curbe o mai dădeam cu cracii-n sus.
Nu plângea aiurea, şi-mi spunea cu glas tare, de față cu mama, că nu-i zice ce-a pățit…
I-am spus Tasha, după un serial din anii 90 – Lumea dispărută. Semăna c-un dinozaur mic, din film, făceau la fel.
Aşa i-a rămas numele.
Odata, ne-a trimis mama în oraş, cu un pumn de mărunt, să luăm o sticlă de ulei şi-o pâine. Mi-era ruşine da’ m-am dus, cu ea de mână.
Când treceam podul de fier peste Trotuş şi nu ne vedea nimeni, o atârnam cu capul în jos deasupra apei. Ea făcea ochii mari şi râdea.
Am ajuns în oraş, făceam vreun sfert de ceas.
Apăruseră mici magazine cu de toate, la mare căutare erau sucurile colorate (Tec) şi fructele.
A rămas cu privirea pe nişte banane expuse şi mergea cu capul întors.
M-am frustrat, am lăcrimat, am strâns din dinți şi pe ea de mână.
M-a strâns înapoi:
– lasă, Ionu, nu fi supărat. Eu ştiu că dac-ai avea bani mi-ai lua…
Am simțit atunci că suntem glasurile aceleiaşi sărăcii. Şi că binele o să-l împărțim la fel. Simplu, frățeşte.
Şi-aşa a fost
A venit la Bucureşti în 98, am ținut-o la mine, în Grozăveşti. Am ieşit la Universitate cu ea pe umeri după golul lui Dan Petrescu din meciul cu Anglia.
Am luat-o cu mine peste tot, până n-a mai vrut să vină.
Îmi plăcea să ne dăm cu motoreta amândoi. Si ei, foarte tare. Era pasagerul perfect relaxat, atent.
L-a crescut pe puradel, îi poartă de grijă, sunt ca frații, îmi creşte inima să-i văd împreună.
Am enervat-o într-o seară când n-avea chef şi mi-a tras o palmă de mi-au clănțănit dinții.
Şi-am înțeles că nu mai e fetița din căruțul de butelie.
Şi mă păzesc de ea. Când e stresată şi-o ia razna îmi vine s-o bat.
Da’ mă țiu, e a mea şi-o iubesc.
Eşti cea mai mişto soră pe care puteam s-o am, Ioana. Tasha..
Sunt cu tine!
Te pupă fratele tău..
Mulțani!