Am fost azi pe la biserică, s-aprind o lumânare, să zic o rugaciune, ca omu’ (nu-s cool, ştiu. Şi l-am votat şi pe Iliescu-n 2000).
Îmi place să trec mai ales când sunt bine-n cap, că de nu, m-apuc să cer, să judec, să mă iau la harță cu Şefu’, să pun întrebări obraznice etc.
Azi nu-s.
Tata zicea că nu se duce la biserică pentru “că-i plin de curve pocăite care stau cu curu’-n sus atunci când bat mătănii”, şi-i fuge mintea. Şi aia nu-i rugăciune…
Stăteam în rând, ca toată lumea, la preotul bătrân, încercănat, cu privirea oțelită, care citeşte cu răbdare hârtiile ce vin de la oameni.
Mi-e drag de el, tare, şi-i om încercat, acum pe final de mandat.
M-a învățat de toate, mi-a dat de mâncare, m-a ținut prin şcoală, mi-a dat bani de buzunar. M-a certat, m-a iubit …
Lui i-aş pupa mâna, da’ nu mă lasă. Şi nici n-o trenează lent, ca alții, doar doar…
Asta-mi trecea prin cap, în timp ce-i urmăream mişcările ritmice, încete.
În spatele meu, doi băieți, cuplu, aş zice, se tot organizau cu lumânări, acatiste…
I-a sunat telefonul unuia, mediu spre tare. A răspuns, ca să nu ne deranjeze soneria. A lămurit scurt ce-avea, sub ochii Maicii Domnului, a închis…
A venit şi rândul meu, mi-a citit, ne-am îmbrățoşat, am povestit oleacă, am plecat.
L-am auzit, peste umăr, către cei doi..
– Hai, copii, aşezați-vă, să vă citesc…